Prahova a obținut finanțarea prin PNRR pentru proiectul „Destinație turistică inteligentă”, derulat de CJ în parteneriat cu Azuga, Cornu și Câmpina.
Aproape 4 milioane de lei pentru a transforma Prahova în „destinație turistică inteligentă”. A fost aprobată finanțarea prin PNRR

Prahova a obținut finanțarea prin PNRR pentru proiectul „Destinație turistică inteligentă”, derulat de CJ în parteneriat cu Azuga, Cornu și Câmpina.

Proiectul a fost depus de Consiliul Județean Prahova în cadrul apelului PNRR 2026 destinat investițiilor în infrastructura turistică la nivelul destinațiilor.

„Investiția urmărește dezvoltarea unei destinații turistice moderne și conectate, care să integreze turismul montan, patrimoniul cultural, gastronomia locală, enoturismul și turismul de weekend într-un concept unitar de promovare și experiență turistică.

Proiectul include:
•    amenajări turistice în Azuga, Câmpina și Cornu;
•    platformă digitală integrată pentru promovarea destinației;
•    sistem inteligent de management al vizitatorilor;
•    semnalizare modernă și sisteme QR pentru obiective turistice;
•    strategie de marketing și branding turistic pentru județul Prahova”, au explicat reprezentanții CJ Prahova.

Proiectul „Prahova - Destinație Turistică Inteligentă” este realizat de Consiliul Județean în parteneriat cu municipiul Câmpina, comuna Cornu și orașul Azuga. Valoarea totală este de 3.942.142,75 lei, dintre care 3.312.725 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Noua platformă digitală va integra informații despre obiective turistice, rute gastronomice, experiențe locale și trasee tematice, oferind turiștilor acces rapid la întreaga ofertă a județului.

„Prahova are toate resursele pentru a deveni una dintre cele mai atractive destinații turistice din România: munte, tradiții, gastronomie, cultură și comunități autentice. Prin acest proiect european reușim să conectăm toate aceste elemente într-o experiență modernă și accesibilă pentru turiști. Nu vorbim doar despre investiții în infrastructură, ci despre felul în care Prahova va ști să se promoveze și să își valorifice inteligent identitatea și potențialul turistic”, a declarat Virgiliu Nanu, președintele CJ Prahova.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 O localitate din Prahova a devenit prima stațiune oenoturistică din România