Biroul Politic Național al PNL a decis, în ședința de luni, demiterea președinților și dizolvarea Birourilor Politice pentru șase filiale ale partidului.
Decizia luată luni de BPN vizează organizațiile din Ialomița și Galați, precum și cele de la Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4 și Sectorul 5. În cazul de la Galați, a fost vorba despre revocarea președintelui interimar, George Scarlat.
„Deciziile au fost adoptate în baza prevederilor art. 74 lit. t) teza 1 din Statutul PNL și au drept obiectiv îmbunătățirea activității acestor organizații, precum și o serie de măsuri ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia și programele politice ale PNL.
Hotărârile privind schimbarea conducerilor filialelor au fost adoptate cu votul favorabil a două treimi din membrii Biroului Politic Național, în conformitate cu prevederile statutare”, anunță liberalii.
În cadrul ședinței, BPN a validat și propunerea privind componența Consiliului Director al Institutului de Studii Populare (ISP). Din Consiliul Director urmează să facă parte președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, trei foști președinți ai partidului – Valeriu Stoica, Emil Boc și Theodor Stolojan –, precum și Robert Sighiartău, Sebastian Burduja și Dragoș Pîslaru.
Ultimele proiecte de lege pentru îndeplinirea jaloanelor PNRR vor fi trimise în Parlament
Conducerea PNL a analizat, în cadrul aceleiași ședințe, stadiul proiectelor de lege necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În cadrul ședinței, președintele PNL, Ilie Bolojan, a prezentat situația celor șase proiecte: patru sunt deja depuse la Parlament, iar celelalte două se află în etapa finală a consultării publice, anunță liberalii, într-un comunicat transmis pe acest subiect.
„Proiectul privind consolidarea legislației în domeniul integrității urmează să fie depus și înregistrat marți, 21 iulie, la Camera Deputaților, după finalizarea perioadei de consultare publică. Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice urmează să fie depus miercuri, 22 iulie, la Senat.
În urma discuțiilor, Biroul Politic Național a mandatat grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat să susțină adoptarea celor șase proiecte de lege necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România. Fiecare jalon îndeplinit înseamnă bani europeni care pot fi accesați de România. Adoptarea proiectelor este necesară pentru obținerea ultimei tranșe de granturi din cererea finală de plată, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.
Aceste reforme reprezintă angajamente asumate de toate guvernele României în ultimii ani. În ceea ce privește legea salarizării, aceasta trebuie să respecte atât cerințele convenite cu Comisia Europeană, cât și capacitatea reală a bugetului de stat. PNL susține amendamentele care sunt compatibile cu jaloanele PNRR și acceptate de Comisia Europeană. Amendamentele care încalcă aceste condiții nu rezolvă problema, ci pun în pericol banii europeni cuveniți României.
Liberalii avertizează, pe aceeași cale, că „România nu își permite să piardă miliarde de euro din cauza întârzierilor sau a disputelor politice” și „responsabilitatea tuturor partidelor este să respecte angajamentele asumate și să protejeze interesele țării”.