Polițiștii au deschis dosar penal în urma unui incendiu izbucnit duminică, într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie („Mârzescu”) din Brașov.
Dosar penal, la un spital din Brașov, după ce o pacientă de 27 de ani a murit într-un incendiu izbucnit duminică. Trupul femeii, găsit carbonizat în salon

Polițiștii au deschis dosar penal în urma unui incendiu izbucnit duminică, într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov soldat cu decesul unei persoane. Victima era pacientă.

Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei 16.00, într-un salon de la etajul I al spitalului. Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise imediat la fața locului.

Primii care au intervenit au fost pacienții și cadrele medicale. Misiunea a fost preluată apoi de pompieri, care au lichidat repede incendiul.

Două cadre medicale s-au intoxicat cu fum și au avu nevoie de îngrijiri medicale, dar au refuzat să fie transportate la spital. Din nefericire, însă, în salonul afectat a fost găsit trupul carbonizat al unei persoane. 

Poza articol  Citește articolul: FOTO 📸 Incendiu într-un bloc din Suceava. A ars acoperişul, au fost afectate apartamentele de la etajul patru, dar şi geamuri şi elemente de tâmplărie de la blocurile învecinate

„În jurul orelor 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate medicală situată pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Brașov, a izbucnit un incendiu. 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu echipajele specializate, unde au constatat ca incendiul se manifestă la un etaj superior, iar din nefericire, după lichidarea incendiului, în interiorul unui salon a fost identificată o persoană carbonizată. 

În urma verificărilor efectuate, persoana a fost identificată ca fiind o femeie, de 27 de ani, care se afla internată în unitatea medicală. 

Trupul femeii a fost preluat și transportat la serviciul de medicină legală, în vederea efectuării autopsiei”, a anunțat IJP Brașov.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul incident.

Până la acest moment, principala ipoteză este că femeia care a murit ar fi provocat incendiul dând foc unei saltele.

Sursa foto: captură video Antena 3 CNN