Garda de Mediu a aplicat o amendă de 15.000 de lei unui operator economic din Florești. Mirosurile degajate în timpul activității acestuia i-au făcut pe localnici să sune la 112.
„În urma unui control efectuat de comisarii din cadrul Comisariatului Județean Prahova, ca urmare a unei sesizări telefonice primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, privind disconfortul olfactiv resimțit în comuna Florești, în zona Gării CFR Florești, un operator economic care desfășoară activități de topire a bitumului (coduri CAEN 1920, 2399 și 4671) a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 15.000 de lei.
În cadrul verificărilor s-a constatat că operatorul economic nu a respectat prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, respectiv obligația de a adopta toate măsurile necesare pentru limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă. Aceste măsuri includ colectarea și dirijarea emisiilor fugitive, precum și utilizarea echipamentelor de reținere a poluanților la sursă. Nerespectarea acestor obligații a condus la generarea unui disconfort olfactiv resimțit de locuitorii comunei Florești”, au precizat comisarii de mediu.
Aceștia au precizat că i-au impus firmei reclamate măsuri obligatorii pentru respectarea prevederilor legale și limitarea emisiilor generatoare de disconfort în desfășurarea activității.