Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că nu va exista nicio colaborare între social-democraţi şi AUR.
Ilie Bolojan după decizia PSD-AUR de a depune moțiune de cenzură: Asistăm de facto la o nouă coaliție. Grindeanu a mințit

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că nu va exista nicio colaborare între social-democraţi şi AUR.

„Atunci când acționezi pentru a dărâma guvernul oamenii raționali trebuie să se gândească ce punem în loc (…). Nu am văzut ca ei să facă asta”, a comentat luni seară, la Digi24, premierul Ilie Bolojan, potrivit HotNews.

Ilie Bolojan a acuzat PSD că „a dinamitat guvernarea”, iar pe Sorin Grindeanu că „a mințit în toată această perioadă”, inclusiv la Bruxelles, spunând până acum că PSD nu va colabora cu AUR: „PSD, care a dinamitat guvernarea, își mărește șansele de a trece moțiunea, dar pregătește practic o nouă alianță. Asistăm de facto la o nouă coaliție care se formează”.

El a fost întrebat și despre abordarea de tip mediator pe care a adoptat-o Nicușor Dan în actuala criză politică, afirmând că logica și bunul simț au rezultate doar „în anumite condiții”. „Nimeni nu ne garantează că în perioada următoare PSD nu recurge și la alte acțiuni, inclusiv în ceea ce îl privește pe președinte”, a avertizat Bolojan.

Premierul a exclus să demisioneze înainte de votul la moțiune și a admis că aceasta are șanse să treacă. Bolojan nu a exclus nici varianta în care să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate: „Sistemul nostru nu încurajează această practică, dar e posibil să ajungem în astfel de situații. Problema noastră este că avem crize suprapuse”.

Premierul a fost întrebat despre moțiunea anunțată de PSD și AUR.

"Voi face ce am făcut și până acum, asigur gestiunea Guvernului cât timp acest guvern are un sprijin parlamentar. Problema pe care o avem este că atunci când acționezi pentru a dărâma un guvern, oamenii raționali trebuie să se gândească ce punem în loc, care este următorul pas.
N-am constatat până acum că se discută astfel de lucruri. Această acțiune, sigur, PSD, care a dinamitat guvernarea, își mărește șansele de a trece moțiunea, dar pregătește practic o nouă alianță. Asistăm de facto la o nouă coaliție care se formează".

Lucrați la varianta unui guvern minoritar? Ați abandonat planul?

"Întotdeauna în proiectele pe care le-am avut am luptat până la capăt. Suntem în situația în care acest guvern va funcționa. Când nu va mai avea sprijin, se va intra într-o evoluție nouă. Dacă aș fi văzut că există o soluție, n-ar fi o problemă să mă retrag mâine, dar nu există soluții. Fac ce este necesar pentru țara noastră". 

Premierul a fost întrebat ce mesaj are pentru parlamentarii PSD și AUR. Bolojan a criticat cele două partide pentru că nu propun și o soluție post-moțiune, iar despre Sorin Grindeanu a spus că la Bruxelles „demoniza” AUR, iar pe plan intern „vedem o acțiune de colaborare politică”.

Citește mai mult pe HotNews.

Poza articol Citește articolul: Sorin Grindeanu le cere secretarilor de stat şi prefecţilor PSD să demisioneze până la depunerea moțiunii de cenzură