Premierul Ilie Bolojan a susținut, luni seară, o scurtă declarație în care a criticat decizia luată la nivelul PSD, de a-i retrage sprijinul politic. Liderul PSD spune că nu renunță la funcția de premieri și îi acuză pe social-democrați că „fug cu lașitate de răspunderea deciziilor”. „Voi continua să exercit mandatul de premier”, a transmis acesta.
Prima reacție a premierului a venit la scurt timp după ce 97,7% dintre social-democraţi au votat să-i retragă sprijinul politic.
„Am luat tact de decizia complet greşită şi iresponsabilă a PSD faţă de România, nu faţă de o persoană. De ce spun asta? În vara anului trecut, într-o situaţie complicată pentru România, am format o coaliţie, pe baza unui program de redresare care se baza pe trei elemente, să facem ordine în finanţele ţării, pe bună guvernare şi pe respectul faţă de cetăţeni. Ceea ce vedem astăzi înseamnă periclitarea finanţelor ţării noastre, înseamnă aruncarea în aer a guvernării, totul făcut într-o lipsă de total respect faţă de cetăţenii ţării noastre. Este total anormal să încerci să fii doar parte la decizie, dar să fugi în totalitate cu laşitate de răspunderea deciziilor pe care le ai. Şi sunt câteva lucruri care în toată această perioadă nu au fost negociabile şi nu cred că trebuie să fie negociabile nici în perioada următoare, pentru că este singura condiţie pentru a crea condiţii pentru dezvoltare pentru cetăţenii ţării noastre: să reducem risipa, să facem un stat mai eficient, să susţinem investiţiile prin atragerea fondurilor europene şi să guvernăm corect şi cinstit pentru cetăţenii ţării noastre. (...) Este o decizie iresponsabilă ţinând cont şi de contextul internaţional, pentru că avem o suprapunere de crize care înseamnă că, pe lângă problemele care vin din stagnarea economiei europene din ultimii ani, avem criza generată de războiul din Golf şi avem problemele noastre de deficit”, a declarat Bolojan.
Acesta a spus că liberalii vor continua să asigure guvernarea ţării, „în aşa fel încât să trecem cu bine peste această perioadă complicată pentru ţara noastră”.
Citește articolul: PSD a decis, cu 97,7% din voturi, să-i retragă sprijinul politic lui Ilie Bolojan. Grindeanu: „Trebuie să plece acasă, nu mai mai este loc de altceva”
„Orice om de stat care se consideră responsabil în această perioadă caută să-şi întărească ţara şi economia şi nu să o slăbească, aşa cum se întâmplă prin deciziile pe care le-a luat PSD-ul. Şi tot ce au făcut în aceste zile, minţindu-şi electoratul, minţind cetăţenii noştri cu privire la lucruri care s-au decis, dar nu şi le-au asumat, cu privire la lucruri care au fost făcute într-un fel şi nu în altul, nu face decât să descalifice această acţiune politică. Aşa cum v-am spus, în continuare voi continua să exercit mandatul de premier, lucrând pentru cetăţenii ţării noastre, în aşa fel încât să asigurăm stabilitatea guvernării şi să facem ceea ce trebuie pentru România”, a mai declarat Ilie Bolojan.