Din informațiile de până acum, ar fi vorba despre un incendiu declanșat din cauza unui reșou electric, au constatat pompierii.
Incendiu izbucnit de la un reșou, miercuri dimineață, la Ploiești. În locuință se afla un bărbat de 83 de ani, evacuat în ultima clipă

Focul a afectat una dintre încăperile locuinței, dar, din fericire, nu a făcut victime. Locatarul a fost evacuat la timp, iar pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor. Din informațiile de până acum, ar fi vorba despre un incendiu declanșat din cauza unui reșou electric.

„Pompierii militari au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Munteniei din municipiul Ploiești.

La fața locului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, ulterior forțele fiind suplimentate cu încă o autospecială de stingere.

Incendiul s-a manifestat în interiorul locuinței, într-o cameră, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. O persoană, bărbat în vârstă de 83 ani, a fost evacuată în siguranță, astfel că evenimentul nu a fost soldat cu victime”, au relatat reprezentanții ISU Prahova. 

Poza articol  Citește articolul: Un incendiu izbucnit de la un cablu defect a distrus o gospodărie întreagă, la Albești-Paleologu

Aceștia au precizat că flăcările amenințau să se extindă la întreaga locuință, dar echipajele aflate la fața locului au reușit să limiteze pagubele.

În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că incendiul ar fi fost cauzat, cel mai probabil, de un aparat electric de încălzire (reșou) amplasat necorespunzător.

Poza articol  Citește articolul: UPDATE. VIDEO 🎦 Casele și anexele din trei gospodării cuprinse de foc, în Brebu Megieșesc

Foto cu caracter ilustrativ