Din 27 martie sunt valabile prevederile privind obligația contravenienților referitoare la plata amenzilor, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a permisului.
Noi prevederi legale privind plata amenzilor, valabile de vineri, 27 martie
De vineri, 27 martie, intră în vigoare unele dintre prevederile OUG 7, pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Printre noutăți sunt și unele referitoare la plata amenzilor contravenționale.
 

„În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor contravenționale care poate fi plătit în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, au fost aduse modificări/completări prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, pentru faptele contravenționale ale căror sancțiuni fac obiectul modificărilor/completărilor din actele normative mai sus menționate, contravenientul va putea achita jumătate din cuantumul amenzii aplicate de către agentul constatator”, menționează Poliția Română.

Reducerea perioadei de suspendare a permisului, aprobată doar după plata amenzilor

Ordonanța aminitiă modifică și unele prevederi ale Codului rutier.

„Având în vedere că aceste dispoziții intră în vigoare la data de 27 martie 2026, precum și faptul că aplicarea lor presupune verificarea achitării unor obligații de plată rezultate din amenzi contravenționale, inclusiv a unora aplicate anterior acestei date, pentru cererile formulate după intrarea în vigoare a noii reglementări, analiza îndeplinirii condițiilor pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce va viza și dovada achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își au domiciliul solicitanții, provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, anunță Poliția.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Noi măsuri de creștere a colectării veniturilor la buget. Propunerile includ suspendarea permisului auto pentru neplata amenzilor și verificarea construcțiilor cu drona, pentru depistarea amenajărilor nedeclarate sau neautorizate

Dovadă plății va putea fi făcută prin prezentarea certificatului de atestare fiscală care atestă evidența creanțelor fiscale și modul de stingere a acestora, eliberat la data depunerii cererii de reducere a perioadei de suspendare de către unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază își are domiciliul solicitantul.

Excepție pentru persoanele care nu au domiciliul în România

„În situația în care titularul cererii de reducere a perioadei de suspendare nu are domiciliul în România, respectiv în cazul titularului cererii de restituire a permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, înainte de expirarea perioadei de suspendare, formulată cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României, în cadrul procesului de analiză a acestor cereri se va avea în vedere doar dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce”, a mai menționat Poliția.