Unele dintre rovinietele și peajele achitate înainte de 1 octombrie, momentul lansării sistemului TollRo, nu mai sunt valabile, avertizează CNAIR. În aceste cazuri, sumele pot fi restituite, în baza unei cereri transmise companiei.
Rovinietele achiziţionate prin sistemul SIEGMCR până la 1 octombrie 2026, pentru vehiculele de transport persoane (autoturisme, microbuze și autocare) și pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, își păstrează valabilitatea, informează reprezentanții CNAIR. Aceștia precizează că datele rovinietelor au fost preluate în noul sistem fără vreo formalitate din partea utilizatorilor. Pentru aceste roviniete nu se efectuează restituiri, întrucât acestea rămân valabile până la data expirării perioadei pentru care au fost achiziţionate.
Pe de altă parte, rovinietele achiziţionate până la data de 1 octombrie 2026, pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, precum și peajele rămase neconsumate până la această dată își încetează valabilitatea.
„Restituirea contravalorii rovinietelor și a peajelor care și-au încetat valabilitatea se solicită de către utilizatori exclusiv prin aplicația pe care CNAIR o pune la dispoziție până la data de 29.12.2026. Restituirea se realizează in termen de 90 de zile de la data înregistrării solicitării în aplicație”, anunță CNAIR.
De la 1 octombrie, la nivel național funcționează noul sistem TollTo de încasare a sumelor aferente peajelor și taxei de drum.