Sanitas a anunțat, vineri dimineață, că suspendă greva generală, urmând ca, alături de alte sindicate, să negocieze un nou proiect pentru legea salarizării.
Sanitas suspendă greva generală

Sanitas a anunțat, vineri dimineață, că suspendă greva generală, urmând ca, alături de alte sindicate, să negocieze un nou proiect pentru legea salarizării. „Dăm o șansă politicului să se reseteze”, spun sindicaliștii avertizând că, dacă viitoarele negocieri nu vor duce la niciun rezultat, protestul va fi reluat imediat.

„Din păcate pentru opozanții acțiunilor legitime ale Federației SANITAS, în niciunul dintre scenarii, legea nu este favorabilă salariaților din sistemul sanitar.

Peste 40% din lucrătorii din sistemul sanitar (de regulă cei din secțiile grele, medici și asistenți medicali) rămân pe sume compensatorii în cele mai optimiste scenarii făcute pe actualul proiect de lege, ceea ce într-o logică elementară înseamnă că legea, în esență, scade veniturile!

La finalul ședinței au recunoscut toate părțile prezente că proiectul de lege aduce pierderi de venituri” au anunșat liderii federației după întâlnirea de joi, de la Ministerul Sănătății.

Greva a fost suspendastă, astăzi, pentru ca un nou proiect de lege al salarizării să fie negociat, cu sindicaliștii din Sănătate și nu numai.

Poza articol  Citește articolul: Ședință de 8 ore cu sindicaliștii, la Ministerul Sănătății. Sanitas: „Au recunoscut toate părțile prezente că proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

„În 29 iulie, Federaţia Sanitas din România a obţinut încă o victorie: Camera Deputaților a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat. De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puțin, amânată. (...) Proiectul legii salarizării, așa cum îl ”vând” partidele care fac parte din guvernul interimar, PENTRU NOI, SANITAS, NU MAI EXISTĂ! Am explicat timp de mai multe săptămâni de ce este un proiect inechitabil și lipsit de logică economică. Am argumentat cu calcule și le-am prezentat în toate mediile posibile: politicieni, partide parlamentare, mass-media etc. Am demonstrat că legea e greșită inclusiv experților Băncii Mondiale. Am obținut și o decizie de instanță care confirmă că guvernul Bolojan este interimar și nu mai are puterea politică de a construi și promova un proiect de lege.

Din acest moment avem două ținte noi: (1) negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent și mai echitabil; (2) să purtăm aceste negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat.

Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Național Sanitas a decis SUSPENDAREA grevei generale”, au transmis liderii sindicatului, vineri dimineață.

Aceștia au menționat că membrii Federației vor continua să poarte banderole de protest, iar greva poate fi reluată oricând, dacă negocierile eșuează.

„NU ÎNCHIDEM GREVA, ci dăm o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării. Reducem, în acest fel, și presiunile asupra sistemului sanitar public, asupra pacienților și a personalului, din respect și grijă pentru fiecare dintre aceștia. Dacă în acest timp nu se găsesc soluții la revendicările SANITAS, avem posibilitatea legală să redeschidem greva generală fără să mai parcurgem încă odată toate etapele impuse de lege.

În același timp, împreună cu cele cinci confederații sindicale, am extins astăzi acțiunile sindicale într-o nouă direcție: vin alături de noi sindicatele din toate sectoarele publice - educație, administrație publică, cultură etc. în susținerea negocierii unui nou proiect de lege a salarizării cu cei care au sau vor avea mandatul și responsabilitatea de a lua decizii politice reale”, se mai arată în comunicatul Sanitas.