Senatul a aprobat, luni, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege privind obligativitatea uniformei școlare. Acesta prevede acordarea de subvenții.
Senatul a aprobat obligativitatea uniformei școlare

Senatul a aprobat, luni, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege privind obligativitatea uniformei școlare. Acesta prevede că pentru achiziția uniformelor se acordă gratuitate sau subvenții. 

Senatul a aprobat, luni, cu 84 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativitatea uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD. Aceasta este prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Inițiativa legislativă introduce uniforma școlară obligatorie în învățământul preuniversitar, pentru fiecare școală aceasta urmând să fie stabilită de Consiliul de Administrație al unității, cu consultarea consiliului elevilor și a asociației de părinți.

Propunerea, care aduce modificării Legii Învățământului, prevede că școala nu poate impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepţia ecusonului care conţine denumirea școlii.

În forma actuală există prevederea ca pentru achiziţia uniformelor şcolare să se acorde gratuitate sau subvenţii, în funcție de venitul pe membru de familie:

Legea prevede că aceste cheltuieli pot fi finanţate din fonduri alocate din bugetele consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale consiliilor locale, precum şi din fonduri externe nerambursabile.

„Iniţiativa legislativă propusă aduce cu sine multiple beneficii pentru comunitatea şcolară, fără să creeze discriminări sau presiuni financiare asupra familiilor: Combaterea discriminării şi reducerea fenomenului de bullying: Prin introducerea unei ţinute unice, se atenuează vizibilitatea diferenţelor de statut material dintre familiile elevilor. Dispar barierele artificiale şi criteriile de judecată bazate pe haine de firmă sau trenduri scumpe, generând un mediu bazat pe meritocraţie şi respect reciproc; Creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ: O ţinută unică permite personalului de pază şi cadrelor didactice să identifice vizual, instantaneu, elevii aparţinători ai acelei şcoli. Acest lucru reduce riscul pătrunderii persoanelor străine sau neautorizate în perimetrul şcolar, facilitând un management mult mai strict al siguranţei copiilor; Întărirea sentimentului de apartenenţă şi concentrarea pe educaţie: Standardizarea vestimentară sporeşte mândria de a reprezenta o anumită comunitate şcolară şi creează un sentiment de unitate colectivă. În plus, simplificarea opţiunilor vestimentare zilnice reorientează focusul elevilor dinspre aspectul estetic exterior către activitatea de învăţare, disciplină şi dezvoltare personal ", arată iniţiatorii.

Proiectul merge la Camera Deputaților, pentru dezbatere și vot În cazul în care va fi aprobat și de forul decizional, pentru a intra în vigoare legea trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.

Sursa foto: stiripesurse.ro