Armata SUA a bombardat Iranul, în ultimele ore, ca răspuns la doborârea unui elicopter Apache al americanilor în strâmtoarea Ormuz. Atacul nu a rămas fără răspuns. Teheranul a lovit, la rândul său, ținte americane.
Atacul american a venit la câteva ore după ce președintele SUA, Donald Trump, declarase că, potrivit informațiilor primite de la Armata SUA, Iranul a doborât un elicopter Apache, care s-a prăbuşit în largul coastelor Omanului. El a spus că SUA „nu au de ales şi vor trebui să răspundă la acest atac”.
„Forţele Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) au început astăzi, la ora 17:00 (ora Coastei de Est), să lanseze atacuri de autoapărare împotriva Iranului, la ordinul Comandantului Suprem, ca răspuns la doborârea de ieri a unui elicopter Apache al Armatei SUA. Misiunea reprezintă un răspuns proporţional la agresiunea nejustificată a Iranului”, informează o postare pe X a CENTCOM.
Corpul Gărzilor Revoluţiei Islamice (IRGC) a anunțat la rândul său, într-o postare pe Telegram, că Iranul a lansat rachete şi drone către ţinte americane din regiune. „În ciuda înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă, SUA au ales să ne testeze determinarea. Puternicele noastre forţe armate nu vor lăsa niciun atac sau ameninţare fără răspuns. Părăsiţi regiunea noastră dacă vreţi să fiţi în siguranţă”, a scris ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, într-o postare pe X. Acesta a avertizat că forțele străine „sunt expuse în mod constant la riscuri, din cauza propriilor erori umane, a unor simple accidente sau a posibilității de a fi prinse între tiruri încrucișate”; spunând că ar fi mai bine ca acestea să plece. „Preferăm limbajul diplomatic dar știm să comunicăm și altfel”, a avertizat oficialul iranian.
Televiziunea de stat iraniană a relatat în jurul orei 2:00 (ora României) că atacul asupra Iranului a încetat miercuri dimineaţă. Două rezervoare de apă din sudul țării ar fi fost lovite, fiind afectată alimentarea în zona districtului Bamani, situat în apropierea oraşului Sirik.