O explozie urmată de incendiu s-a produs, marți dimineață, la un rezervor cu ulei al unui depozit din nordul Ploieștiului. Flăcările amenință al doilea rezervor
UPDATE. ULTIMA ORĂ! Explozie urmată de incendiu, în nordul Ploieștiului, în zona Decathlon

O explozie urmată de incendiu s-a produs, marți dimineață, la un rezervor cu ulei aflat în incinta unui depozit din nordul Ploieștiului. Flăcările amenințau să se extindă și la un al doilea rezervor. La fața locului au fost trimise echipaje de stingere ale ISU Prahova, dar și mai multe autospeciale SMURD, inclusiv pentru descarcerare și Terapie Intensivă Mobilă.

„O explozie urmată de incendiu a avut loc în urmă cu puțin timp într-un depozit din comuna Blejoi, în zona Decathlon. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, precum și încă o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Detașamentul 2 Ploiești”; a informat ISU Prahova.

Sursa citată menționează că, potrivit informațiilor de până acum, s-a produs o deflagrație la un rezervor, urmată de incendiu, cu pericol de explozie pentru un al doilea rezervor.

„Se intervine pentru lichidarea incendiului si pentru împiedicarea producerii unei alte explozii”, au transmis reprezentanții ISU.

Un bărbat de 56 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței, primește îngrijiri la fața locului și urmează să fie transportat la spital.

UPDATE. Incendiul a fost localizat în jurul orei 9.30.

UPDATE. În total, acționează la fața locului, la acest moment (ora 9.55), 6 autospeciale de stingere, 2 ambulanțe SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, doi ofițeri și 35 de subofițeri. Alături de pompieri, acționează și SAJ Prahova cu o ambulanță.

UPDATE ora 10.15. Incendiul a fost lichidat. Potrivit ISU Prahova, depozitul își reia activitatea, fără utilizarea instalației afectate, care nu mai poate fi folosită.

Poza articol  Citește articolul: FOTO și VIDEO 🎦 Incendiu la ieșirea din Ploiești de la Podul Înalt, în zona conductelor de termoficare

Foto cu caracter ilustrativ