O intervenție de urgență este în derulare la Măneciu, după ce un autoturism s-a răsturnat în zona Cabanei Ciucaș. ISU și Ambulanța sunt sprijinite de Salvamont.
intervenție accident cabana ciucaș

O intervenție de urgență este în derulare la Măneciu, după ce un autoturism s-a răsturnat în zona Cabanei Ciucaș. ISU și Ambulanța beneficiază de sprijinul Salvamont.

**************************************

UPDATE

Din cei șase ocupanți ai autoturismului, doi nu prezintă leziuni, iar ceilalți patru au suferit diverse traumatisme, posibile fracturi. Echipajele SMURD au ajuns la locul accidentului, victimele sunt evaluate și, ulterior, vor începe deplasarea (în coborâre) către ambulanțele SMURD. Misiunea se desfășoară în colaborare cu echipajul Salvamont. Victimele sunt conștiente. 


**************************************

UPDATE

Victimele sunt conștiente, dar prezintă traumatisme craniene, fracturi ale membrelor superioare și inferioare, anunță Salvamont Prahova. Cele patru persoane rănite sunt evacuate de salvatorii montani.

**************************************

„Un accident rutier s-a produs în comuna Măneciu, în satul Cheia, în zona Cabanei Ciucaș, unde un autoturism în care se aflau șase persoane s-a răsturnat. 

La fața locului intervin  pompierii militari cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă, un UTV și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. De asemenea, alături de pompieri acționează și colegii de la Salvamont”, a anunțat ISU Prahova. 

Poza articol  Citește articolul: Salvatori din Prahova și Buzău intervin la Amaru, unde un vehicul cu baloți s-a răsturnat. Un adult și un copil se aflau în vehicul

Din informațiile de până acum, patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale.

Sursa imagini: ISU Prahova