Un incendiu uriaș a izbucnit în urma prăbușirii unei drone în Ucraina, în zona Cernobîl. ANM a emis o informare în care precizează că norul de fum nu va ajunge deasupra României, fiind împins de vânt spre Belarus, nord-estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei.
Un incendiu de proporții a izbucnit în zona Cernobîl, după prăbușirea unei drone în zona centrale nucelare, iar autoritățile ucrainene au avertizat că acesta s-a extins rapid, cuprinzând aproximativ 1.100 de hectare. Degajările de fum au stârnit îngrijorare.
ANM a publicat estimările privind deplasarea acestuia, în următoarele ore, subliniind că nu va ajunge deasupra României.
„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, se apreciază că direcția dominantă a vântului va fi dinspre sud către nord până în seara zilei de vineri, 8 mai, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către Belarus. Ulterior, direcția dominantă a vântului va fi de la vest spre est și se va menține așa pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 9 mai, astfel că tendința de deplasare a norului de fum va fi către nordul-nord-estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei (zona de graniță cu Ucraina)”, se arată în comunicatul ANM.
Meteorologii au precizat că vântul va sufla în general moderat la începutul intervalului (8 mai, până spre ora 22:00) cu viteze de 30...45 km/h), apoi va slăbi în intensitate, va mai avea cel mult viteze de 30...35 km/h.