Trei persoane au fost rănite grav într-un accident petrecut luni dimineață, pe DN13, în localitatea brașoveană Rotbav.
În urma impactului, trei persoane, doi adulți și un minor, ocupante în autoturism, au suferit leziuni grave, a anunțat IJP Brașov
„Primele date indică pierderea controlului asupra direcției de deplasare de către ansamblul auto destinat transportului de marfă, care ar fi pătruns pe sensul opus, unde a lovit frontal autoturismul.
Având în vedere faptul că traficul auto a fost blocat și s-a format coloană de așteptare pe cele două sensuri, recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului, urmând ca circulația să fie reluată după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”, au transmis polițiștii.
De asemenea, aceștia fac un apel către conducătorii auto ca, date fiind condițiile meteorologice înregistrate în acest moment, transmitem conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, să respecte distanța de siguranță față de vehiculul din față și să efectueze manevrele de schimbare a direcției de deplasare doar după o prealabilă asigurare.
Citește articolul: Trei tineri au murit într-un accident cumplit petrecut azi-noapte, pe DN67
„Traficul este oprit pe DN 13 Brașov - Hoghiz, în zona localității Rotbav, județul Brașov, pentru desfășurarea intervenției la locul producerii unui accident. Trei persoane necesită manevre pentru descarcerare, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune cu un autocamion.
Se estimează reluarea circulației după ora 10:30”, au anunțat polițiștii de la InfoTrafic.
Sursa foto: IJP Brașov