Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a anunțat miercuri că elicopterul care a survolat zona în care se află nava comercială Gas Lisbon a detectat că incendiul de la bordul petrolierului nu se mai manifestă cu flacără deschisă
VIDEO 🎦 Vezi cum arată acum petrolierul lovit în Marea Neagră

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a anunțat miercuri că elicopterul care a survolat zona în care se află nava comercială Gas Lisbon a detectat că incendiul de la bordul petrolierului nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă în apropiere se înregistrează în continuare temperaturi ridicate. 

Potrivit DSU, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a executat, în cursul zilei, o misiune de cercetare aeriană în zona în care se află nava comercială afectată de incendiul produs în largul Mării Negre. 


“În cursul zilei de astăzi, un elicopter aparținând Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a executat o misiune de cercetare aeriană în zona în care se află nava comercială afectată de incendiul produs în largul Mării Negre.

Pe timpul survolului, echipajul a efectuat o evaluare a situației cu ajutorul sistemului de termoviziune din dotarea aeronavei. În urma verificărilor s-a constatat că incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă în zona afectată se înregistrează în continuare temperaturi ridicate.

În aceste condiții, accesul la navă nu poate fi realizat în siguranță în acest moment, fiind necesară continuarea monitorizării evoluției situației până la diminuarea riscurilor.

O nouă misiune de cercetare aeriană este planificată pentru ziua de mâine, în cazul în care condițiile meteorologice vor permite desfășurarea acesteia. În funcție de rezultatele evaluării, vor fi stabilite măsurile operative ce se impun.

Autoritățile competente continuă monitorizarea permanentă a situației și vor informa opinia publică în funcție de evoluția acesteia”.

Poza articol Citește articolul: Autoritatea Navală Română: Incendiul de la bordul navei Gas Lisbon a scăzut în intensitate