În incendiu a ars complet o locuință de aproape 300 mp, potrivit datelor transmise de ISU Prahova.
Incendiul a izbucnit într-o gospodărie din comuna Izvoarele, sat Homorâciu.
„La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de stingere, atât de la Garda de Intervenție Măneciu, cât și de la Detașamentul Vălenii de Munte, acționând în total 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, însă, din fericire, nu au fost surprinse persoane în interior.
Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia”, a precizat ISU Prahova.
La finalizarea intervenției, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Citește articolul: Incendiu la biserica-monument din Puchenii Mari. Ministerul Culturii: „Cauza probabilă este un scurtcircuit electric”
Sursa imagini: ISU Prahova